Programează-te la o consultație cu unul dintre specialiștii noștri:

Acest site este protejat de reCAPTCHA și se aplică Privacy Policy și Terms of Service Google.

CE ESTE DIABETUL?

Este o boală în care organismul își pierde capacitatea de a produce insulină, un hormon eliberat de celule specializate de la nivelul pancreasului, numite „celule beta”.

Rolul insulinei este de a permite glucozei să pătrundă în celule, pentru a fi utilizată ca sursă de energie. Din acest motiv, în diabetul zaharat de tip 1, glucoza se acumulează masiv în sânge, cu diferite consecințe negative atat pe termen scurt (cetoacidoza sau coma diabetica) cat si pe termen lung, sub forma complicatiilor de la nivelul inimii, vaselor sanguine, ochilor, rinichilor  și nervilor periferici.

DE CE NE ÎMBOLNĂVIM DE DIABET ZAHARAT TIP1?

Cauzele diabetului zaharat de tip 1 (DZ1) sunt încă, în mare parte, necunoscute. Se știe, însă, că este vorba despre o boală autoimună. Aceasta înseamnă că celulele beta sunt distruse de anticorpi (celule imune) pe care organismul nostru începe să îi producă la un moment dat in viata pe neașteptate, din motive încă nu foarte bine cunoscute. Se suspectează că, printre posibilii factori care declanșează această reacție, se numără factorii de mediu (chiar si unele alimente) și expunerea la anumite infecții virale.

CINE SE POATE ÎMBOLNĂVI DE DIABET?

Acest tip de diabet afectează mai ales copiii sau tinerii cu vârsta sub 30 de ani.

CARE SUNT SIMPTOMELE DIABETULUI?

Simptomele diabetului de tip 1 netratat sunt: eliminarea de cantități mari de urină (poliurie), senzația de sete puternică si consumul unor cantitati foarte mari de apa, 3-5 litri (polidipsie), foamea continuă si aportul unor cantitati mari de alimente (polifagie), scăderea în greutate, alterarea vederii și senzația de oboseală.

CUM SE TRATEAZĂ?

Diabetul zaharat de tip 1 este o boală cronică, respectiv o boală cu care se conviețuiește toată viața. Din fericire, astăzi este disponibil tratamentul cu insulina, aflata in dispozitive moderne, numite pen-uri, cu ace foarte mici sau in rezervoare numite pompe de insulina, care elibereaza constant cantitatile necesare de insulina organismului.

Persoanele cu diabet zaharat de tip 1  trebuie să isi administreze  zilnic tratamentul cu insulina pentru a înlocui insulina naturală, proprie,  pe care celulele  beta  nu mai au capacitatea să o producă.

CARE SUNT CONSECINȚELE ACESTEI BOLI?

Dacă nu este tratat corespunzător, diabetul zaharat de tip 1 poate cauza, cu trecerea anilor, numeroase probleme de sănătate, unele grave. Astfel,  hiperglicemia, adică nivelurile ridicate de glucoză din sânge, tipică acestei boli, pe termen lung, poate afecta inima, vasele sanguine, ochii, rinichii și nervii periferici.

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la diabetul zaharat de tip 1, vă puteți adresa uni medic specialist din cadrul clinicii noastre, in cadrul unei consultații.

Fii la curent cu noutățile

Abonează-te la newsletter!

Newsletter

* obligatoriu

Articole similare