Diabet

Diabet

Diabet zaharat

Nutriția în diabetul zaharat și bolile asociate

Diabet zaharatși boli asociate

O alimentație necorespunzătoare poate duce la diverse boli, una dintre acestea fiind diabetul zaharat și obezitatea. Fie că suferi de una dintre bolile de mai jos, acestea se pot trata prin schimbarea stilului de viață și introducerea exercițiului fizic.

Echipa noastră de medici este specializată în tratarea și corectarea lor prin nutriție. Află mai multe mai jos despre ce boli este vorba.

Diabet și boli asociate

Diabetul zaharat

Diabetul zaharat este o afecţiune caracterizată prin tulburări ale întregului metabolism energetic al organismului şi are ca principală caracteristică hiperglicemia, adică creşterea nivelului glucozei (adică a zahărului) în sânge peste limitele normale (adică >126 mg/dl dimineaţa pe nemâncate şi >200 mg/dl în oricare moment al zilei, însoţit de simptome).

Hipertensiune

Hipertensiunea arterială este o afecţiune frecventă în rândul adulţilor de peste 40 de ani, în care sângele circulă în corp cu o presiune exagerată, ceea ce poate duce la îmbolnăvirea inimii, la accidente vasculare cerebrale şi la insuficienţă renală. Se dezvoltă în general pe parcursul a mai multor ani, şi la un moment dat ajunge să ne afecteze pe majoritatea dintre noi. Din fericire, poate fi uşor tratată, mai ales dacă este depistată la timp.

Obezitate

Obezitatea este o creșterea exagerata a greutății corporale (peste 25% față de greutatea normală), cauzată de acumularea unei cantități mari de grăsime în țesutul subcutanat și în jurul viscerelor. Poate fi exogenă, când este determinată de o alimentație excesivă sau endogenă, când apare în urma unor tulburări ale glandelor endocrine ori ale centrilor nervoși din hipotalamus. Constituie un factor de risc în diabetul zaharat, patologia cardiovasculară și arterioscleroză.

Ficat gras

Ficatul gras sau steatoza hepatică este un termen care descrie acumularea de grăsime în ficat.

Ficatul gras este o afecţiune destul de frecventă în ultima vreme, care nu are simptome specifice, dar care, nedescoperită şi netratată la timp, poate duce la ciroză şi afectare hepatică severă.

Diabet și boli asociate

Prediabet

Prediabetul reprezintă creşterea glicemiei din sânge peste valorile considerate normale, dar nu atât de mult încât să ajungă la valorile de diagnostic ale diabetului zaharat.

Neluat în seamă şi netratat, prediabetul poate să degenereze în diabet în mai puţin de câţiva ani. Progresia către diabet poate fi însă evitată şi preîntâmpinată dacă se iau măsuri din timp.

Schimbarea stilului de viaţă, care implică alegeri alimentare sănătoase, introducerea exerciţiului fizic regulat efectuat, ca parte din rutina zilnică şi menţinerea unei greutăţi în limite normale, poate să readucă nivelele zahărului din sânge în limite normale.

Sindrom metabolic

Sindromul metabolic este de fapt un cumul de afecţiuni, care include:

  • Tensiune arterială peste 130/85 mmHg
  • Glicemie peste 100 mg/dl dimineaţa pe nemâncate
  • Trigliceride peste 150 mg/dl
  • Colesterolul bun (HDL) sub 40 mg/ dl la bărbaţi şi sub 50 mg/dl la femei
  • Circumferinţa abdominală peste 100 cm la bărbaţi şi peste 88 cm la femei

Dacă aveţi cel puţin trei dintre aceste afecţiuni, înseamnă că aveţi sindrom metabolic şi implicit un risc foarte ridicat de a dezvolta boli cardiovasculare sau diabet.

Dislipidemie

Dislipidemia se referă la modificarea profilului lipidic al sângelui în sensul creşterii colesterolului rău (LDL) şi a trigliceridelor şi a scăderii colesterolului bun (HDL), ceea ce creşte riscul de apariţie al aterosclerozei.

Ateroscleroza înseamnă îngustarea şi pierderea elasticităţii peretelui vasului de sânge, cauzată de acumularea de colesterol în pereţii vaselor, sub formă de plăci de aterom.

LDL colesterolul, denumit popular şi colesterolul rău, este particula care transportă colesterolul în sânge.

Programează o Consultație

Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi. Azi e ziua în care îți poți schimba stilul de viață!